Simfonia vieții… pe scena vieții…
Ce vârstă simți că ai? Unde crezi te afli pe scena vieții tale? Acestea sunt întrebări pe care mulți dintre noi am început să ni le punem…
Dacă răspunsurile tale te mulțumesc și îți aduc bucurie, te felicit, însă dacă ți-e frică și te simți înspăimântat să dai un răspuns clar, atunci te invit la o călătorie în interiorul tâu…
Viața este ca o simfonie interpretată pe o scena imensa. Această simfonie are trei acte:
- Actul I – primii 30 de ani;
- Actul al II-lea – de la 30 la 60 de ani;
- Actul al III-lea – următorii ani după vârsta de 60 de ani.
Parcurgem fiecare act al vieții însoțiti de emoții și sentimente în tonalități diferite. Pe unele le purtăm cu noi în toate actele, pe altele le modificăm în așa fel încât să sune într-un fel sau în altul, iar la câteva renunțăm pentru totdeauna.
MARY CATHERINE BATESON, specialist în antropologie socială, afirmă în cartea sa, “Cum să-ți construiești o viața în continuare: vârsta întelepciunii active”, urmatoarele:
„speranța de viața a crescut cu câteva decenii, dar asta nu înseamnă că am prelungit pur și simplu bătrânețea, ci ca, la mijlocul vieții s-a deschis o etapă în plus, ca am avea un al doilea timp, diferit de viața adultă, ce precede vârsta înaintată; și, prin urmare, toate etapele vieții sunt supuse unor schimbări.”
Actul I începe de la naștere și durează până la 30 de ani. Aici trăim perioada acumulărilor. Adunăm toate convingerile, programele, obiceiurile, rănile, care ne fac să ne manifestăm unicitatea ca ființe umane.
Actul I este locul în care revenim de fiecare dată din celelalte două acte dupa răspunsuri, întâmplări, oameni, sentimente, emoții, traume. Revenim pentru că avem o altă înțelegere, încărcată de experiența actului în derulare. Revenim ca să vindecăm, să iertăm, să învățăm, să iubim necondiționat.
În perioada primului act, majoritatea oamenilor nu se gândesc dacă și cum să-și schimbe personalitatea și caracterul. Sunt mult prea tineri și însetați de acumulare.
Dorința de a fi acceptați le călăuzește pașii înspre alegeri care țin de ego, lăsând sufletul pentru un act ulterior din simfonia vieții lor.
Actul al II – lea ! Conștientizarea tiparelor comportamentale și nevoia de a-și asculta sufletul se întâmplă în actul al II-lea, care este un act al împlinirilor, prin definiție.
Acesta cuprinde perioada dintre 30 și 60 de ani. Spre finalul său, acest act, așa cum este și firesc, se vrea a fi o perioadă intermediară de pregatire pentru vârsta înaintată.
În esența, este actul în care trecem prin cele mai multe schimbări, fiind și cel mai efervescent din punct de vedere emoțional.
Ne căsătorim, divorțăm, rupem relații sau începem altele noi. Devenim părinți, pentru ca mai apoi să realizăm că am rămas singuri.
În cariera urcăm și coborâm, ne pierdem slujba, începem ceva nou. Corpul trece prin transformări inevitabile, impuse de trecerea anilor și ciclul firesc al vieții.
Este perioada în care cei mai mulți dintre oameni simt că pierd controlul asupra vieții lor. În acest act începem să căutăm în interiorul nostru și, inevitabil, ne întoarcem la actul I.
Începem să facem schimbări. Învățăm să iertăm, să iubim necondiționat, să fim recunoscători. O facem pentru noi și pentru toți cei care au participat sau participă la minunata simfonie numită viața noastră.
”A doua parte a vieții este cea în care avem cel mai mare potențial de creștere și realizare de sine.” Carl Jung
Cei care au reusit să-și stăpânească ego-ul în tinerețe se descurcă mult mai bine acum, în timp ce pentru ceilalți, proiecțiile nesănătoase ale ego-ului se pot transforma într-un comportament pasiv-agresiv, demonstrativ și de proiectare în exterior.
Începem să învinovățim și să acuzăm. Situația financiară este foarte importantă în actul al II-lea pentru că siguranța noastră din actul urmator este influențată de acțiunile noastre din acest act.
Aici, în actul al II-lea, avem toate mijloacele necesare pentru a ne asigura o „bătrânețe liniștită”.
Pregatirea pentru actul al III-lea, adică pentru perioada care începe odată cu vârsta de 60 de ani, este bine și chiar indicat să înceapă încă din actul al II-lea. Această pregătire are la bază menținerea unei stări cât mai bune de sănătate a corpului și a minții.
Actul al III-lea este o etapă de acceptare și de întregire.
Este perioada în care avem nevoie să fim profunzi, să ne lăsăm conduși de suflet și să ne împlinim spiritual. Iar pentru asta avem nevoie să încetinim ritmul. Numai așa ne vom putea bucura de perspectiva de ansamblu a lucrurilor.
Este necesar să ne dăm voie să încetinim, să înțelegem, să acceptam și asta ne va ajuta să distingem ceva extraordinar la cel mai banal lucru.
În acest act, renunțarea la ceea ce nu mai este necesar, vine de la sine.
Avem nevoie să fim flexibili ca să putem accepta renunțarea. Timpul capătă valoare.
Aici alegem lucrurile care contează pentru noi și cui merită să-i acordam parte din timpul nostru. Pentru că cea mai minunată decizie pe care o putem lua în acest act al III-lea este aceea de a ne bucura din plin de viața.
Și chiar dacă vederea ne-a slăbit, ne miscăm mai încet, avem nevoie să ne controlăm poziția verticală a corpului, talia e mai groasă, memoria ne joaca feste tot mai des, ridurile sunt din ce în ce mai vizibile…
Toate acestea devin neimportante atunci când spriritul este înaltat, conștiința este deschisă, iar atitudinea este pozitivă. E tot ce avem nevoie în actul de final al vieții noastre.
Din experiența pe care viața mi-a oferit-o până în prezent, cunoscând și interacționând cu foarte mulți oameni reprezentativi pentru cele trei etape, de diverse nationalități și religii, am apreciat de fiecare dată modul de a fi și maniera simplă în care priveau viața cei mai mulți dintre cei aflați în actul al III-lea al vieții.
Când mă gândeam la mine și la „grijile” specifice vârstei mele, începeam să-mi pun întrebări de genul: Oare cum voi fi eu la vârsta lor? Ce voi face? Unde voi fi atunci?
Așa am început să îmi imaginez și să îmi regizez actul al III-lea al vieții… Bineînțeles, cu convingerea că Atoatecreatorul îmi va permite să ajung acolo.
Mi-am scris pe o coală albă de hârtie propria partitură din actul al III-lea al simfoniei vieții pe care vreau să o trăiesc.
În timp ce scriam, am vizualizat pas cu pas fiecare amănunt, persoana, loc în care mă aflam… Și am simțit multă bucurie și pace în suflet. Recitesc cu plăcere aceste rânduri, de fiecare dată când simt nevoia.
Sunt la fel și astazi, nu am schimbat nimic la ele, doar intensitatea sentimentelor pe care mi le trezesc este din ce în ce mai mare. Și pentru acest lucru mulțumesc și sunt recunoscătoare sufletului meu și Divinității.
Pentru mine, actul al III-lea al vieții înseamnă liniște, bucurie, împlinire, frumusețe, pace, armonie…
Îți recomand și ție, dupa ce ai răspuns la cele două întrebări inițiale, să-ți scrii partitura simfoniei vieții tale, asa cum vrei să sune ea pentru a-ți bucura sufletul.
Alege să te pregătești din timp pentru fiecare act al vieții tale, indiferent ce vârstă ai în acest moment. Ai să vezi cât de mult va conta.
‘‘Dacă aș fi știut că o să trăiesc așa de mult, aș fi avut mai multă grijă de mine.” Eubie Blake, pianist la 102 ani
Mulțumesc cu recunoștință infinită,
Lavinia U.
4 răspunsuri
Am rezonat la maxim cu cele scrise aici !”Sunt perioade in viata noastra ce ne implinesc si cu cat mergem mai departe cu atat ne dam seama de ceea ce suntem cu adevarat (fiinte de lumina ce cautam sa revenim la starea initiala )cautam lumina din noi si ne dorim sa daruim si celor din jur,lumina si iubirea noastra .
Multumesc, draga Clarisa.
Eu sunt deja in actul II ai vietii, ma simt foarte bine, nu am nici o problema cu varsta mea, sufleteste cred ca am ramas pe la vreo 45 ani, dar s-a intamplat ceva foarte ciudat, am reintalnit oameni pe care i-am cunoscut cand aveam 20 si ceva de ani, avem o legatura speciala in acest moment, poate atunci in trecut nu aveam prea multe lucruri in comun, acum avem, griji, probleme, dar toate acestea ne-au apropiat acum foarte mult.In viata nu coteaza anii pe care-i avem, conteaza cat de batrani ne simtim noi si trebuie sa multumim macar pentru faptul ca imbatranim, altii nu au acest privilegiu.
Foarte frumos spus. Iti multumesc, draga Maria.Sufletul nu cunoaste notiunea de varsta. Cu drag,Lavinia.