Emoțiile puterii personale sunt semințele pe care este necesar să le sădim în mintea noastră, să le hrănim și să le îngrijim zilnic, dacă vrem să ne trăim viața la un standard de excelență. Așadar, să eliminăm emoțiile negative din mintea noastră și să plantăm doar emoții pozitive.
Care sunt emoțiile puterii personale?
Iubirea, în primul rând. Iubirea este capabilă să topească orice emoție negativă pe care o simțim. Dacă îți însușești o convingere foarte importantă și anume aceea că “orice fel de comunicare este fie un răspuns plin de iubire, fie un strigăt de ajutor” (conform Cursului de Miracole), vei putea fi iubitor și față de o persoană furioasă.
Răspunde cu iubire și blândețe persoanelor care manifestă emoții negative și ai să observi că starea lor se va schimba, iar emoția va scădea în intensitate.
Recunoștința: această emoție reprezintă o trăire spirituală supremă care exprimă în mod conștient, prin cuvântul rostit și prin acțiunile întreprinse, aprecierea și iubirea față de toate darurile minunate pe care viața ni le-a făcut prin oameni și experiențe.
Trăind într-o stare de recunoștință permanentă, noi amplificăm intensitatea vieții. Trăiește în recunoștință!
Curiozitatea: dacă vrem să creștem, să ne dezvoltăm, să evoluăm din toate punctele de vedere, este necesar să ne cultivăm curiozitatea.
Să ne reamintim să fim curioși așa cum am fost când eram copii. Curiozitatea ne face un mare serviciu: dizolvă plictiseala. Și când ești curios nimic nu pare prea greu. Pur și simplu vrei să înveți, vrei să știi.
Pasiunea: când simțim pasiune, orice sarcină am avea de îndeplinit devine o ocazie extraordinară pentru evoluția noastră.
Pasiunea pentru tot ce îți propui să realizezi face ca lucrurile să evolueze rapid. Indiferent ce ai de făcut, hotărăște să o faci cu pasiune!
Hotărârea: această emoție este indispensabilă dacă vrem să facem ceva cu viața noastră. Ea ne indică modul în care vom depași problemele și blocajele, dezamăgirile și iluziile minții.
A acționa cu hotărâre înseamnă să te implici 100% în luarea deciziei optime și să renunți la orice variantă alternativă. Hotărârea activează voința. Oamenii nehotărâți sunt adesea frustrați și dezamagiți.
Diferența între a te simți împlinit și a fi dezamăgit o face această emoție.
Atenție însă! Uneori, hotărârea rigidă într-o decizie nu este foarte bună și reprezintă chiar o limitare. De aceea avem nevoie de o altă emoție pozitivă: maleabilitatea.
Maleabilitatea: o emoție care garantează reușita pentru că dezvoltă capacitatea de a schimba abordarea. Asta pentru că în viata sunt situații în care nu vom putea deține controlul, iar capacitatea de a fi maleabili în regulile noastre de viață, în abordarea lucrurilor și acțiunilor, ne va ajuta să avem succes și să trăim sentimentul bucuriei.
Încrederea: o emoție pozitivă pe care ne dorim cu toții să o simțim. Încrederea se traduce prin sentimentul de certitudine și este alimentată de puterea credinței.
Este foarte important să simți că meriți să ai încredere, pentru că numai atunci ești dispus să experimentezi, să pornești la drum. Încrederea și credința se dezvoltă numai exersându-le.
De exemplu, la întrebarea dacă ești încrezător în capacitatea ta de a te îmbrăca, vei răspunde cu da, fără să clipești și asta pentru că ai făcut-o de mii și mii de ori. Deci, esti sigur pe tine. Tot așa se dezvoltă încrederea și pentru alte activități: doar exersând.
Din toate timpurile, tot ce i-a ajutat pe oameni să meargă înainte a fost încrederea și puterea credinței.
Buna dispoziție: o emoție care elimină sentimente precum frica, suferința, mania, frustrarea, dezamăgirea, vinovăția, inferioritatea din toate aspectele vieții noastre.
Ajungi să fii bine dispus atunci când înțelegi că, indiferent de circumstanțele exterioare, faptul că tu nu esti bine dispus, nu va schimba lucrurile.
Să fii bine dispus înseamnă să privești totul ca pe o poveste minunată, să știi să trăiești viața într-o stare de plăcere atât de mare încât să transmiți bucurie și celor din jurul tău. Astfel vei simți că poți rezolva orice problemă apărută în drumul tău.
Vitalitatea: pentru că toate emoțiile sunt direcționate prin corpul nostru, vitalitatea fizică este foarte importantă. Așa că este necesar să avem grijă de corpul nostru. Pentru o vitalitate fizică optimă, respirația și somnul sunt factori esențiali.
Oamenii stresați nu respiră normal, iar cei care nu se odihnesc suficient au un nivel foarte scăzut de energie nervoasă. Odihna este absolut necesară pentru a ne reface nivelul de energie.
Studiile de specialitate arată că, pentru marea majoritatea a oamenilor, durata optimă de odihnă este de 6 – 7 ore de somn pe noapte.
Auzim adesea expresia: “stau” (în sensul că mă odihnesc). Faptul că stai nu îți conservă energia. Sistemul nervos uman are nevoie de mișcare pentru a avea energie, adică numai atunci cand te miști oxigenul circulă prin sistem, generând această emoție numită vitalitate.
Dăruirea: este cea mai intensă emoție și poate cea mai nobilă. Sentimentul că știi cine ești și că, prin ceea ce ai spus sau ai făcut, ți-ai adus contribuția nu doar la propria existență, ci și în viețile altora, cunoscuți sau necunoscuți, te face să simți cea mai înălțătoare emoție: contribuția adusă prin dăruire.
Sentimentul că undeva, cândva, ai făcut un bine, ai contribuit cu ceva cuiva sau la ceva, face ca viața să merite a fi trăită.
Învață să dăruiești permanent ceva, ție sau altora, și astfel vei simți sentimentul respectului de sine și o legătură puternică cu ceilalți oameni.
În concluzie, reține: sentimentul de disconfort se dizolvă cu iubire, frica dispare practicând recunoștința, suferința este atenuată prin curiozitate, mania este ștearsă de pasiune și entuziasm, frustrarea se elimină prin hotărâre, dezamăgirea se înlocuiește cu maleabilitatea, vinovăția cu încrederea în sine, inferioritatea cu buna-dispoziție, epuizarea cu vitalitatea, iar singurătatea cu dăruirea și contribuția adusă cauzelor altor oameni.
Și nu uita: emoțiile negative sunt semnale la acțiune (citește și articolul “Mesajele pozitive în emoții negative”), iar acțiunea înseamnă cultivarea emoțiilor puterii personale.
Exersează aceste emoții dătătoare de putere și încredere.
TU POȚI, folosindu-ți darul minunat primit la naștere: liberul arbitru sau posibilitatea de a alege.
TU POȚI alege să cultivi în grădina ta mentală cele mai frumoase flori!
Mulțumesc cu recunoștință pentru că primesti DARUL care ești TU în această lume!
Lavinia U.
P.S. Dacă ți-a plăcut articolul, te rog distribuie-l tuturor celor care iubesc florile frumoase și vor să învețe cum să le cultive, să le îngrijească și să se bucure de frumusețea lor zi de zi pentru a trăi o viață magică și miraculoasă!
17 răspunsuri
Sunt de acord cu cele spuse în articol… mulțumesc și mă bucur că vă cunosc, chiar virtual. Aveți postări interesante din care reținem multe informații folositoare. O:)
Multumesc si ma bucur sa aud acest lucru. Informatiile din articole sunt simple si usor de retinut. Si daca ai rezonat cu viziunea mea, care are la baza si experienta mea din munca cu oamenii, pentru mine este minunat. Cat despre cunoasterea virtuala, nu cred in ea. Eu cred in vocea sufletului si daca ai ajuns aici inseamna ca sufletele noastre se cunosc. Cu recunostinta, Lavinia.
Multumesc Lavinia !
Cu drag, suflet frumos Madalina. Ma bucur ca esti langa sufletul meu.
Va multumesc si sunt recunoscator ! Articolul are multe informatii care ma intereseaza.
Cu stima,
Victor
Cu recunstinta, Victor. Ma bucur sa aud aceste cuvinte. Iti doresc ca tot ce citesti sa iti fie de folos pentru binele tau cel mai inalt. Multa lumina in drumul tau prin viata. Multumesc.
Multumesc Lavinia!
Cu drag Jeny, suflet minunat. Sa iti fie de folos pentru binele tau cel mai inalt. Multumesc.
I could happily move into this house and not change one single thing. Just saw pics of white on white and it was too much for me. This is pecrfetion.
Iti multumesc , Lavinia pentru aceste subiecte aducatoare de lumina in viata mea , respect
Minunate randuri. Iti multumesc din suflet Marcella. Esti un suflet minunat si aproape de sufletul meu. Fie ca lumina sa te insoteasca in toate drumurile tale. Cu recunostinta, Lavinia.
Mulțumesc, prin aceste articole,încep sainteleg mai multe.
Ma bucur Alina. Cu o constientizare incepe evolutia. Paseste cu incredere intr-o noua treapta de evolutie si implineste-ti menirea ta pe aacest pamant. Cu recunostinta iti multumesc.
Multumesc, cu recunostinta, pentru toate aceste informatii din care, cei interesati, au multe lucruri de invatat !
Da, asa este. Insa sa acceptam ca fiecare om isi alege modul in care invata, fiecare om simte cand a sosit momentul sa mai urce o treapta in evolutie. Cel mai important in acest proces este sa alegem calea usora. De evolutie nu poate fugi nimeni, pentru ca in acest scop am venit aici la Scoala Pamant… poate cea mai grea scoala pentru suflet.
Cu recunostinta iti multumesc, suflet minunat Alis.
Mulțumesc enorm de mult Lavinia,din tot ceea ce citesc aici pe site ul vostru pot spune cu câteva cuvinte (imensitatea necunoștinței e în pericol)….
Îmi este de mare ajutor spiritual tot ceea ce citesc și toate problemele care zac în mintea mea doar eu le pot rezolva,bineînțeles cu ajutorul vostru cred că pot trece peste ele mai ușor!!
Să aveți o zi frumoasă și liniște în suflet…..
Multumesc pentru articol(e), imi sunt de mare ajutor!
La multi ani si un an 2016 chiar mai bun decat cel care tocmai s-a incheiat va doresc, Lavinia!