Transformarea personală la 40 de ani – Cum am depășit momentele de cumpănă
Simt că mă pierd… Am nevoie de ajutor…
Atât am putut să spun, cu lacrimi în ochi, un mare nod în gât și o durere adâncă în stomac. Am început să plâng în hohote și cu suspine, ca un copil.
Bărbatul de lângă mine mă asculta uimit și privea neputincios la durerea mea.
”De ce?” m-a întrebat. ”De ce simți asta?”
”Pentru că n-am văzut semnele la timp și m-am mințit singură, acum simt că viața mea se pierde… Simt că m-am abătut de la drumul meu și acum plătesc… Nu mai pot… Cui să-i cer ajutor?”
Mintea mea rațională era undeva departe. În starea de disperare în care eram, nu mă mai putea ajuta în niciun fel. Nu vedeam nicio direcție.
Inima mea plângea. Corpul meu suferea. Sufletul meu striga dupa ajutor. Mă întreba și îmi spunea: ”ce mi-ai facut? De ce n-ai avut grijă de mine? Eu te iubesc și îți vreau binele. Dar tu nu m-ai ascultat. Nu ai vrut să mă auzi când îți vorbeam…”
Simt că mă pierd… Când disperarea devine o transformare
”De ce? Unde am greșit? Când? Cum am ajuns aici, în situația asta?”
Așa încep toate transformările… deși nu-ți lipsește nimic, deși ai tot ce este normal să ai la un anume moment în viața ta… pe interior simți că mori… te rupi în mii de bucăți și nu știi cum să le mai pui la loc.
Așa a început și transformarea mea: la 40 de ani, rămasă fără loc de muncă și sursă de venit, singură și fără speranță…
Singură, la figurat, pentru că eram căsătorită, părinții mei erau în viață, însă, oricât de mult te iubește cineva, nu te poate înțelege în acele momente. Nu are cum să simtă ce trăiești tu și prin ce treci tu.
Cum am ajuns aici? – Semnele pe care le-am ignorat
La 40 de ani… cu regrete și neîmpliniri (așa consideram eu, pentru alții eram realizată), temeri și întrebări la care răspundeam de fiecare dată cu ”ar fi trebuit să fac cu totul altceva, mult mai demult, acum e prea târziu pentru mine…”.
Transformările care vin cu multă schimbare sunt dureroase și, de aceea, cei mai mulți dintre noi le evităm, pe cât posibil. Ne mințim că ”e bine și așa”. Plini de idei preconcepute, acceptam că ”asta este” și ne mințimi în continuare, spunându-ne că ”nu am avut noroc în viață”.
Da. Așa mi-am spus și eu… Ce pot să mai schimb acum? E deja tardiv… Stătusem ani de zile într-un job epuizant din toate punctele de vedere și am alesesem asta pentru bani. Am facut alegeri peste puterea mea financiară și am resimțit din plin efectele crizei economice. Mi-am sacrificat familia și anii au trecut. M-am înconjurat de oameni care m-au influețat în modul cel mai negativ. Am refuzat să cred că pot să fac și altceva.
Prețul plătit: IMENS. Da, pentru că, oricum, a venit viața și a luat ea decizii pentru mine. Pur și simplu nu am mai putut să continui: m-am îmbolnăvit fizic și psihic. Ce a urmat: dezamăgiri, așteptări lungi și mute, nesiguranță, frică, disperare. Toate aceste stări au pus stăpânire pe mine, până când am spus: simt că mă pierd…am nevoie de ajutor…
Ce a declanșat transformarea mea? – Călătoria sufletului către vindecare
Așa a început transformarea pentru mine. Când nu mai aveam nicio putere.
Cineva a auzit strigatul meu de durere și mi-a îndreptat pașii spre cea care avea să-mi fie ghid în frumoasa călătorie a sufletului meu.
Prieten drag, să știi că
„Orice nefericire umană provine din evitarea realității așa cum este ea.” – Buddha
iar
„Timpul înseamnă, pentru Dumnezeu, durata așteptării între bătaia Sa la poartă și fapta noastră de a deschide.„- Parintele Dumitru Staniloaie, un OM cu har Divin
Mulțumesc cu recunoștință infinită, Lavinia U.
Câți dintre noi avem curaj să ne spunem povestea? Și oare de ce nu o facem? Aștept răspunsul tău la rubrica de comentarii. E foarte important pentru mine. Și dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l și prietenilor tăi. Cine știe, poate găsesc citindu-l, un răspuns, o soluție.
2 răspunsuri
Povestea mea : La varsta de 11 ani parinti mei au divortat …oricum nu mergea prea bine..tata o batea pr mama si pe mine din cauza stressului…eu am ramas cu mama o vreme dupa care ia a plecat in romania (ps:eu locuiam in italia) cu scuza ca sta o luna cu treburi in legatura cu divortu si ma lasat la tata…tata nu ma iubit..nu ma vrut niciodata ..ma batea si ma trata urat…aveam 12 ani. Din cauza lipsei mamei care a plecat si nici ca sa mai intors….mam apucat de fumat..tata ma prins si ma dat afara din casa…pe strada ma lovit un autobuz din neatentia mea…nu am patit nimic doar mia curs putin sange…dupa care protectia copilului ma luat in grija si ma bagat in Comunitate(casa de copi.)….cand am ajuns la casa de copii…erau adolescenti din mai multe tari…si erau mai mari ca mine..aici nu a fost greu ca mam imprietenit repede cu ei…dar am facut o greseala am descoperit marijuana si am inceput sa o fumez si sa o vand…devenisem altfel..am cunoscut un om care ma invatat sa fur..am facut furturi…politia ma prindea..mau bagat la corectie unde am stat 7 luni…aici a fost foarte greu un coleg de camera era nebun si ma batea cand dormeam…la scoala de corectie nu e ca in romania..in italia suntem fete si baieti la comun..intretineam relati sexuale cu fetele din acel loc pentru a iesi din starea de depresie..nu a functionat…ma simteam singur..nu mai vb cu nimeni..nu mai mancam…pana cand miau dat drumul atunci…am fugit in romania ca sa nu mai am alte probleme…am venit in tara si am stat la unchiul meu in bucuresti cartier Berceni.. Unde am cunoscuto pe Raluca…de atunci am simtit ca pot sa sper din nou…(povestea se afla deja in anul 2015 august) Ralu ma mintit..avea un fost nebun care ma taiat pentru ia..si mam omorat si inca ne dusmanin si i. Ziua de azi eu cu respectivul…raluca ma parasit..sa intors la fostu ei care o batea daca nu intretinea relati sexuale cu el…eu am ramas iar in depresie…mam apucat de bautura avand in vedere ca marijuana in romania e stropita cu heroina…intre timp miam gasit de munca la o scoala de soferi unde faceam publicitate…..dar anturajele mi leam facut imediat si chiar ele au ajuns sa imi fure bani. Telefoanele,si chiar hainele…ma bateau toti…ajungeam acasa..batut mereu…decembrie 2015 raluca sa intors la mine eram atat de fericit am petrecut craciunul cu ea si cu familia ei..trecut anul nou mam angajat la o covrigarie unde lucrez de noapte si lucrez zilnic..raluca iar sa intors la dima… El a aflat unde stau si mia trimis persoane acasa care au facut scandal si lau facut pe unchimiu sa ma dea afara…acum stau de 1 luna singut cu chirie muncesc si ma intretin cum pot….stresss din cauza locului de munca..facturi…nu ma mai ajung simt ca disper numai pot va rog ajutati-ma! Am doar 16 ani…
If I were a Teenage Mutant Ninja Turtle, now I’d say „Kagabunwo, dude!”