Povestea a 2-a: ”Când mi-a fost cel mai frică…

Câți dintre noi avem curaj să ne spunem povestea? Și oare de ce nu o facem? Aștept răspunsul tău la rubrica de comentarii. E foarte important pentru mine. Și dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l și prietenilor tăi. Cine știe, poate găsesc citindu-l, un raspuns, o soluție.

”Cand mi-a fost cel mai frica… am avut curaj sa cer…”

Da, pare un paradox, dar așa a fost.

Îți spun și ție asta, draga prietene, dar mi-o spun din nou și mie, deși acum, când îți scriu aceste rânduri sunt un alt om. M-am regăsit pe mine… E multă lumină în viața mea.

Când mi-a fost cel mai frică, am avut curaj să cer. Să cer un drept pe care îl avem cu toții. Ni se dă la naștere, atunci când venim în această lume: dreptul de a fi sănătoși, frumoși, buni, încrezători, apreciați, iubiți, bogați material și spiritual. Într-un cuvânt: bunăstare. Dreptul Divin la bunăstare.

În singurătatea mea, plină de sentimente contrare, plângându-mi de milă și urându-mă pentru tot ce nu făcusem la timp, strigătul sufletului meu a fost auzit în Univers.

Și am primit… Am primit exact ce aveam nevoie: un mentor, un Îndrumător, un ghid… Spune-i cum vrei. Un OM care să facă curățenie în mintea mea, în emoțiile mele, în corpul meu.

Să mă scoată la lumină și să-mi arate calea. Un OM care, cu întelegere, să mă învețe să mă iubesc și să iubesc (ceea ce uitasem între timp), să mă iert și să iert, să îmi vindec rănile ascunse de prea mult timp. Un OM care, cu dragoste și căldură, să mă ajute să mă curăț de tot molozul pe care-l adunasem în drumul prin viață.

Marcela Mantz este Armonie in suflet. Da, ea aduce armonia în suflet. Lumina sufletului ei plin de iubire a pătruns noaptea în care mintea mea alunecase fără să-mi dau seama.

Am cunoscut-o pe internet. A răspuns imediat email-ului meu și chiar mi-a indicat ce să fac ca să mă liniștesc  până când ne vom întâlni. De fapt, eram abonată la blogul ei (Armonie în suflet) de aproape un an. Îi citeam postările, însă fără să înțeleg mare lucru atunci. Citeam așa, ca și cultură generală. Atât. Nu vedeam dincolo de cuvinte.

Pentru prima dată în viața mea, exceptând situațiile în care avusesem urgențe medicale, nu m-am gândit la bani. Nu m-am gândit nici dacă am, nici de unde fac rost. Pur si simplu am vrut…

Am vrut să-mi vindec sufletul. Nu mai suportam durerea, nu mai concepeam să trăiesc nicio zi în acea stare de agonie, în acea zbatere continuă.

Știi cum e când un necunoscut, fără să știe cine ești și fără să te întrebe ceva, îți răspunde în noapte, pentru că-ți aude strigătul și-ți înțelege durerea, și-ți mai spune și ce să faci, așa, de urgență? Doar îți spune…

E minunat, simți că te-a auzit Dumnezeu. Și pentru asta, că de altfel, pentru multe alte lucruri minunate, nu știu dacă am să-i pot mulțumi vreodată îndeajuns. Știu doar ca îi doresc să-și îndeplinească menirea…

În acea noapte, citind email-ul primit de la ea, mi-am sters lacrimile cu al căror gust mă obișnuisem atât de mult. Am simțit cum vechea Eu murea încet, puțin câte puțin, pentru a face loc unei alte Eu, care să renască. Și am facut asta și a doua zi… Din cenușa mea, în licărirea firavă a luminii primite începeam să renasc. Singură, exact ca atunci cțnd am venit pe lume.

Pentru că, prieten drag:

”…Și dacă singur rana nu-ți legai,

Cu mâna ta n-ai unge răni străine.

N-ai jindui după frânturi de Rai

De n-ai purta un ciob de Iad în tine.

Că nu te-nalți din praf dacă nu cazi

Cu fruntea-n jos, în pulberea amară.

Și dacă-nvii în cântecul de azi

E că mureai în lacrima de-aseară.” 

Radu Gyr

                                                                                                                                                                                              Mulțumesc, Lavinia U.                                                      

P.S. Tu ți-ai găsit mentorul? Ce oameni ți-au influentat viața? Te invit să scrii la comentarii. În modul ăsta, împreună putem ajuta oamenii să caute, să vadĂ și să găsească. Distribuie articolul și prietenilor tăi.